Constantin „Vâlcea” ar putea fi eliberat sub control judiciar!

Constantin
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: 13:30
Judecătorii Tribunalului Pitești au aprobat cererea de eliberare sub control judiciar a fostului șef al CCA, Gheroghe Constantin. Hotărârea nu va fi pusă în aplicare imediat, deoarece procurorii au cerut recurs. Acesta se va judeca marți.

Tribunalul Argeș judecă, în această dimineață, propunerea procurorilor DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, directorul Pic, Liviu Făcăleață, fostul director al OPC Argeș, Cristian Libertatu și fostul președinte al CCA Gheorghe Constantin.

Cei patru urmează să fie aduși sub escortă, din arestul Poliției, la Tribunalul Argeș, iar ședința de judecată va fi publică.

La ora transmiterii acestei știri, magistrații Tribunalului Argeș judecă o nouă cerere de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocații fostului președinte al CCA, Gheorghe Constantin.

În dosarul corupției din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleață, precum și fostul director al OPC Argeș Cristian Libertatu. Cornel Penescu și Liviu Făcăleață sunt acuzați de dare de mită, iar Gheorghe Constantin și Cristian Libertatu de luare de mită.

În 11 mai, Tribunalul Argeș a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare preventivă, dar procurorii DNA au făcut recurs.

În 12 mai, Curtea de Apel Pitești a admis recursul procurorilor, astfel că aceștia au rămas în arest pentru 30 de zile, mandatele de arestare preventivă urmând să le expire miercuri, 10 iunie.

În 23 aprilie, în dosarul corupției din fotbal au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, și arbitrii Marcel Savaniu și Sorin Corpodean și vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, sub acuzația de luare de mită.

Ulterior, arbitrii Sorin Corpodean și Marcel Savaniu au fost puși în libertate sub control judiciar, în baza unei decizii a Curții de Apel Pitești. Decizia, care este definitivă, cuprinde câteva măsuri restrictive, și anume ca inculpații să nu se deplaseze la competițiile sportive, să nu se apropie de co-inculpați și de familiile acestora, de martori și de experți și să nu execute profesia sau meseria avută la data arestării. Mai apoi a fost eliberat Marcel Lică, după ce atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au decis să nu îi mai fie prelungit mandatul de arestare preventivă.

Ultima persoană arestată în acest dosar este arbitrul Aurelian Bogaciu, în cazul căruia magistrații Tribunalului Argeș au decis ca mandatul de arestare preventivă să nu fie prelungit. Curtea de Apel Pitești a respins apoi recursul făcut de procurori la această decizie, astfel că și Aurelian Bogaciu a fost pus în libertate.

sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×